Participare la reuniunea interinstituțională privind cooperarea agricolă România–SUA, organizată de Cancelaria PrimMinistrului

La data de 22 mai 2025, Cancelaria PrimMinistrului a organizat la Palatul Victoria o masă rotundă de lucru cu tema „Cooperarea Strategică Româno-Americană – securitate și siguranță alimentară”. Evenimentul a avut ca scop consolidarea dialogului bilateral în sectorul agricol între România și Statele Unite ale Americii.
La reuniune au participat oficiali guvernamentali, diplomați și reprezentanți ai unor companii românești și americane din domeniul agriculturii și al infrastructurii conexe. Discuțiile s-au axat pe transferul de bune practici, tehnologii de ultimă generație și atragerea de investiții în infrastructura de irigații.


Evenimentul a fost deschis de Consilierul de Stat Radu Antohe, care a reafirmat sprijinul Guvernului României pentru extinderea cooperării românoamericane. Din partea Ambasadei SUA, Ricardo J. Pelaez, Consilier comercial, a apreciat deschiderea autorităților române pentru colaborare și a evidențiat potențialul tehnologiilor americane în modernizarea agriculturii din România.


De asemenea, AdrianIonuț Chesnoiu, Directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), a prezentat cadrul instituțional de susținere a investițiilor și platformele digitale disponibile companiilor interesate de colaborare.


Din partea Centrului de Studii și Cercetări de Biodiversitate Agrosilvică „Acad. David Davidescu” a participat Prof. univ. dr. Gabriel Popescu, în calitate de director, exprimând susținerea instituției pentru inițiativele de cooperare internațională în domeniul agricol.
Evenimentul a continuat a doua zi, 23 mai 2025, cu masa rotundă organizată la Vâlcelele, județul Călărași, dedicată soluțiilor aplicate în irigații și agricultură durabilă.

ec00529c e9e0 45c1 b9a4 b9ec3f150205

Misiunea Centrului constă în elaborarea de programe de cercetare ştiinţifică, inovare şi transfer tehnologic în domeniile biodiversității agricole, silvice, dezvoltării durabile și reconstrucția ecologică

© Copyright 2026. Toate drepturile rezervate.